Gata, s-a isprăvit turul, iar gruparea-fanion a Olteniei şi-a onorat promisiunea faţă de pătimaşii fani ai culorilor alb-albastre, terminând pe primul loc. A fost, în această jumătate de campionat, o cursă dominată, de la un capăt la altul, de Universitatea, o formaţie care a dovedit prin constanţa evoluţiilor că merită din plin promovarea. Nu vreau să mă mai gândesc în aceste momente la sceptici ori la pseudosuporteri care în vară nu numai că erau adevărate pietre de moară legate de gâtul celor care se încăpăţânau să creadă în reînvierea unui mit, dar, deja, îl îngropaseră. Aceştia afirmau cu un aer superior de mari cunoscători că trupa lui Stângă va ajunge în sezonul viitor în Divizia C. Îmi pare rău pentru ei că realitatea le-a spulberat visurile negre. “Olandezul” şi-a văzut de treabă şi a imprimat Craiovei un stil italian, care s-a pliat de minune pe lotul avut la dispoziţie. Un portar de excepţie, fundaşi unul şi unul, mijlocaşi de mare viitor care au sprijinit un compartiment ofensiv deficitar. Oricum, şi când am câştigat, şi când am pierdut, am fost la cârma jocului, Universitatea fiind formaţia preocupată de construcţie, nu de omorârea fotbalului, excepţie făcând partida de la Câmpina. Cu multă dăruire, cu momente de cădere, dar şi de ridicare, cu oleacă de noroc, indispensabil în reţeta succesului, ne aflăm, la sfârşitul turului, acolo unde ne-am dorit cu toţii: cu un picior în Divizia A. Palidă consolare, ar spune unii, pentru blazonul unei formaţii precum “Campioana unei mari iubiri”. Să nu uite însă că fără cădere nu există ridicare, fără agonie, extaz şi fără un pic de ură, dragoste. După ce a fost trântită la pământ, Universitatea se ridică din nou, se scutură de praf şi este gata pentru bătăliile care vor urma, grele şi numeroase. Sunt convins, acum, că, o dată pornită la vale, asemeni unui bulgăre de zăpadă care ia proporţii cu fiecare metru, formaţia din Bănie va fi imposibil de oprit. Drumul spre marea performanţă este unul lent, care se face pas cu pas, fiind nevoie de o răbdare de fier pe care, uneori, noi, oltenii, nu o avem. Vom reveni pe prima scenă fotbalistică a ţării, indiferent ce doreşte Cooperativa care sprijină la această oră echipe precum Petrolul, Câmpina, Urziceniul sau chiar CSM-ul din Vâlcea. Vom lupta fără frică împotriva oricărui adversar şi în orice condiţii, aşa cum am făcut-o în mocirla din Zăvoi sau prin ceaţa din ultima etapă cu Dinamo II. O victorie ca o cireaşă pe tort în faţa echipei a doua a rivalei de moarte a oltenilor. Urmează binemeritata vacanţă în care echipa va primi, fără îndoială, întăriri. Să ne odihnim şi să pregătim partea a doua a războiului ce se va da în primăvara lui 2006.