Pentru că într-o vreme a ajuns pe mâna unora care nici n-o iubeau, nici n-o respectau măcar, “Ştiinţa” s-a trezit într-o bună zi aruncată în Divizia B, goală şi tremurândă, respirând dintr-un trecut pe care-l invoca plină de speranţe şi gata de revanşă. Un an aproape a jucat orice meci fără să se gândească la altceva decât la prima divizie, de unde nici nu plecase. Asta pentru că a doua ligă e prea mică pentru ca să o încapă, Universitatea având în vene nobleţea şi performanţa. Un an a fost şi s-a dus repede, închizând gura tuturor acelora care au văzut-o îngropată şi terminată definitiv. Craiova a fost în “A” întotdeauna, şi după meciul cu Sibiul, de la Târgu Jiu, şi după cel cu Vâlcea. Nici măcar nemernicia nu poate învinge o legendă, cu atât mai puţin după ce ea supravieţuise unei adunături de nevolnici care i-au cerşit mârşav frumuseţile şi i-au furat strălucirea. Şi-a recăpătat-o singură, nu împotriva tuturor, ci împotriva oricui n-a crezut-o şi n-a respectat-o. Există la Craiova un spirit dincolo de stadion şi dincolo de vestiare, care se hrăneşte cu golurile lui Oblemenco şi fentele lui Crişan, echipa fiind apărată la poarta sufletului ei de Lung, generaţie după generaţie, reclădită de Stângă, alchimist al poeziei fotbalistice oltene, iubită şi respectată de Mititelu, aşa cum poate n-a mai fost vreodată. Mai e un meci, ultimul, împotriva unui nume oarecare din acest, fotbal care nu cunoaşte decât un superlativ absolut, Maxima, o istorie vie azi şi reînnodată cu pasiune şi dragoste. Într-un fel, acest ultim meci e revenirea de gală a echipei acolo unde alţii n-au vrut-o, dar nu i s-au putut împotrivi. Nu mai trebuia nicio dovadă şi tocmai de asta e credibilă ultima: dragostea din care s-a hrănit “Ştiinţa” în acest ultim an nici nu poate fi înţeleasă de cei care i-au făcut rău, nici nu poate fi respectată de cei care azi îşi rod unghiile de neputinţă. N-a fost un vis urât, ci unul dintre cele mai frumoase pe care această echipă le-a trăit vreodată. Înconjurată de atâta iubire, n-avea cum să nu reuşească. De aceea, înaintea ultimului meci al acestui vis, înainte de a începe să visăm dincolo de el, să păstrăm dragostea şi să credem în toate lucrurile pe care le-am învăţat. Aşa va rămâne “Ştiinţa” între ai ei, neînstrăinată şi neterfelită de oportunişti fără scrupule.