Se spune că un om de succes este acela care poate pune temelie unei case cu pietrele pe care alţii le aruncă spre el. Stângă a avut parte de destule huiduieli sâmbătă, de destule acuze, dar trebuie să privească înainte pentru a cuceri viitorul. Este adevărat că, atunci când echipa pierde, chiar şi numai un amical, vina este a antrenorului. Şi cu atât mai mult vina este a sa atunci când înfrângerea poate zdruncina iremediabil moralul unor tineri care debutează peste câteva zile în prima ligă. Să nu uităm că noua Universitatea Craiova păşeşte pentru prima oară în Divizia A, iar numele acestei formaţii, palmaresul şi ambiţiile cântăresc mai mult decât am putea crede pe umerii încă fragezi ai jucătorilor ei. Stângă nu trebuie să-şi acuze elevii, trebuie să-i încurajeze şi să împartă cu ei necazurile şi bucuriile, altfel echipa se dezintegrează. Niciunul dintre ei să nu creadă că în Craiova înfrângerile aduc înfrângeri, că neputinţa este admisă, iar resemnarea este o posibilitate. Nu! Nu renunţăm la nimic! Vrem tot ce se poate, iar Stângă şi jucătorii trebuie să ne aducă satisfacţie. Nu încetăm să credem în voi! Mergeţi mai departe, cât de departe puteţi, şi când veţi ajunge acolo veţi putea privi şi mai departe. Nu uitaţi că multe lucruri sunt considerate imposibile înainte de a fi realizate. Dacă jucătorii vor pune suflet în ceea ce vor face, vor avea şi publicul de partea lor, fiindcă suporterul Universităţii este genul care după ani de dezamăgiri aşteaptă motivul pentru care să-şi susţină din nou cu patimă echipa. Eşecurile l-au schimbat în aceşti ani şi este de înţeles atunci când nu mai admite să fie umilit. Stângă şi trupa lui îl pot cuceri din nou, dar numai prin joc, prin ambiţie, prin dăruire. Credeţi în voi şi vor crede şi suporterii în viitorul vostru! Strângeţi rândurile, nu dezarmaţi şi împreună vom reuşi. Prima bătălie adevărată este peste cinci zile, recâştigaţi-vă onoarea!
|